BLUE BLAZER
Blue Blazer este un cocktail foarte vechi, incredibil de simplu, creat de unul din parintii bartending-ului. Acest cocktail a fost creat de Jerry Thomas in perioada in care lucra la barul El Dorado din San Francisco. Exista o poveste conform careia presedintele american Ulysses S. Grant a fost atat de impresionat de metoda in care Jerry Thomas prepara acest cocktail incat i-a oferit acestuia un trabuc. Indiferent daca in zilele noastre poate parea un gest relativ simplu, atunci onoarea de a primi un trabuc de la presedinte era enorma.
Blue Blazer-ul este cunoscut nu atat pentru ca ar avea o reteta unica, ci pentru modul in care era preparat de Jerry Thomas. Se zice ca acesta prepara bautura doar cand temperatura era destul de scazuta si numai in cazul in care persoana care il cerea era racita. Blue Blazer-ul era considerat un puternic leac pentru orice tip de raceala si gripa. Retata cunoscuta acum pentru Blue Blazer contine 75 ml de whiskey sau brandy, 75 ml de apa, o lingurita da zahar pudra si o spirala din coaja de lamaie pentru decor.
Cum spuneam, tot ce inseamna Blue Blazer sta in modul de preparare. Jerry Thomas folosea pentru acest cocktail doua cani de argint, intr-una turna apa fiarta impreuna cu zahar si in cealalta punea whiskey-ul incalzit bine. Apoi aprindea whiskey-ul si il turna din cana lui in cana cu apa, apoi din cana plina in cana goala de mai multe ori. Idea principala era ca flacara sa nu se stinga in timpul prepararii. De aici isi ia si numele acest cocktail, alcoolul din componenta bauturii arzand cu flacara albastra. Se zice ca in timp ce prepara acest cocktail Jerry avea o distanta de un metru intre cele doua cani, creand o flacara lunga si albastra. Acum este evident de ce presedintele Grand a fost impresionat de aceasta bautura.
Ca si aroma cocktail-ul nu este altceva decat un Hot Toddy sau un whisky cu apa, dar cald, totusi ceea ce face acest cocktail celebru este prepararea. In zilele noastre se face acest cocktail destul de rar si in principiu pentru a atrage atentia catre bar, nu pentru a fi consumat.