Coniacul este unul dintre cele mai fine tipuri de brandy, bucurandu-se de o istorie foarte lunga si de prestigiul din spatele acesteia. Numele spirtoasei provine din regiunea Cognac, o cunoscuta zona viticola, acest brandy fiind singurul autorizat sa poarte numele Cognac. De-a lungul anilor numele s-a transformat intr-un standard de calitate, pentru a primi denumirea de coniac, in afara de a fi produs in regiunea Cognac, spirtoasa trebuie sa indeplineasca anumite standarde. Aceste conditii ii asigura pe consumatorii de coniac ca, ori de cate ori vor gusta bautura lor preferata vor intalni aceasi calitate superioara.

In spatele producerii coniacului exista o traditie impresionanta asigurandu-ne ca fie lot de coniac este asemanator cu cel anterior. Acest lucru se intampla de sute de ani, specialistii in coniac sustinand ca reteta acestuia nu s-a schimbat deloc in 300 de ani, poate doar cu cateva imbunatatiri. Standarde riguroase in producerea coniacul se impun inca de la alegerea strugurilor in obtinerea vinului; cel putin 90% din struguri sunt Ugni Blac sau Folle Blanche ori Colombard. O alta cerinta este procesul de invechire la care este supus fiecare lot, coniacul trebuind sa fie pastrat cel putin 2 ani in butoaie de stejar francez sau macar de stejar European.

Desi in prezent coniacul este o bautura nobila, in trecut acesta era considerat bautura saracilor. Vinurile albe care nu puteau fi baute datorita aciditatii sau a uscaciunii in cazul in care erau distillate, erau utilizate in producerea “eau-de-vie” (sensul propriu fiind de apa vietii) care s-a transformat ulterior in coniac. Eau-de-vie se obtine, cel putin in prezent, printr-un proces foarte strict de dubla distilare efectuat in alambicuri traditionale de cupru de marimi controlate. Dupa incheierea ambelor procese de distilare se obtine un lichid incolor cu aproximativ 70% alcool in volum, fiind apoi supus procesului de invechire inainte de a fi exportat pe piata. Dupa incheierea procesului de invechire, produsul final este imbuteliat avand 40% alcool in volum. In coniacul de calitate inferioara se adauga caramel pentru colorarea acestuia. Coniacul este un amestec de eaux-de-vie de diferite varste, vechimea coniacului fiind data de cel mai recent component eau-de-vie din amestec. Motivul pentru care se folosesc mai multe eaux-de-vie din diferire zone ale regiunii Cognac, sau din diferite podgorii este acela ca un singur component nu este suficient in obtinerea complexitatii dorite.

Desi cele mai cunoscute marci de coniac folosesc aceasta metoda, exista si cognacuri obtinute dintr-un singur eau-de vie, produsul fiind cel asemanator unui whisky, denumirea fiind de coniac artizanal. Marii producatori de coniac au un degustator specializat care se asigura ca in urma procesului de amestecare, noul coniac are acelasi gust si aroma ca si ultimul lot produs.
Coniacul are acelasi sistem de clasificare ca si categoria din care face parte (Brandy): V.S., V.S.O.P., X.O., Hors d’age, si pe langa aceste categorii, mai sunt cateva mai putin oficiale, cum ar fi : Napoleon (intre V.S.O.P. si X.O.), Extra (mai vechi decat X.O.), Vieux (intre V.S.O.P. si X.O.), Vieille Reserve (asemanator cu Hors d’age).

Cognac-urile sunt servite in pahare anifter/balloon, la temperatura camerei, si sunt incalzite in palma pentru a-si elibera aromele, Coniacul este o spirtoasa nobila si veche, care se serveste de obicei sec, deoarece alta utilizare ar duce la distrugerea aromelor.

Familia brandy defineste una dintre cele mai vechi spirtoase cunoscute de umanitate. Termenul brandy provine de la “brandewijn” care in olandeza inseamna vin ars, spirtoasa find obtinuta prin distilarea vinului dupa ce este produs. In principiu trei tipuri de brandy sunt acceptate la scara larga: brandy obtinut din struguri, cel din fructe si cel din tescovina (ceea ce ramane dupa stoarcerea fructelor). Volumul de alcool din brandy variaza intre 30% si 60%, iar culoarea nu se schimba intotdeauna odata cu invechirea. Foarte putine tipuri de brandy sunt tinute in butoaie de lemn in timpul procesului de invechire, fiind apoi amestecate cu colorant de caramel pentru a imita efectul rezultat in urma acestui proces.

Desi exista trei tipuri principale de brandy, termenul se refera de obicei la cel obtinut prin distilarea strugurilor fermentati. In functie de zona in care este produs exista mai multe tipuri de brandy pe baza de struguri, cele mai cunoscute fiind coniacul si armagnacul. Coniacul se refera la brandy-ul produs in regiunea Cognac din Franta, iar armagnacul este produs in Gasconia, Franta. Brandy-ul de struguri se produce peste tot in lume prin metode mai mult sau mai putin asemanatoare de distilare, dar Uniunea Europeana este cea care impune denumirile de coniac si armagnac pentru brandy-urile din zonele specifice. De exemplu, brandy-ul produs in SUA (mai ales in California) sau cel din Africa de Sud, obtinut prin aceeasi metoda ca si coniacul, si din care rezulta o spirtoasa asemanatoare cu coniacul, nu poate primi denumirea de coniac deoarece nu provine din zona respectiva. Brandy-ul din struguri se produce si in tari precum: Portugalia, Peru, Chile, Spania, Grecia, Romania, Germania si alte tari.

Un alt tip este brandy-ul pe baza de fructe, prin care intelegem o spirtoasa distilata fabricata din fructe, altele decat strugurii. De obicei brandy pe baza de fructe este de 80-90 proof (contine un volum de alcool de 40%-45%) si poate fi obtinut din fructe precum : mere, prune, pere, zmeura,cirese, caise, mure si altele. Unule dintre acestea au devenit de-a lungul anilor branduri internationale. Unele dintre cele mai bune brandy-uri de fructe sunt: cele cu nuca de cocos, Schnapps (produs in Germania din diferite fructe), palinca (produsa in Ungaria de obicei din prune sau caise), tuica (produsa in Romania) si altele. Al treilea tip de brandy este cel din tescovina care este obtinut prin distilarea a ceea ce ramana dupa ce strugurii au fost presati pentru a li se extrage sucul: piei, seminte si cozi/ciorchini, folosite in obtinerea spirtoasei.

Brandy-ul este probail una dintre cele mai vechi bauturi inregistrate care inca exista, iar procesul de dezvoltare al acestuia este strans legat de dezvoltarea procesului de distilare. Brandy a aparut in secolul al XII dar nu a devenit popular pana in sec al XIV. Brandy-ul a aparut ca o incercare a comerciantilor de a transporta vinul mai usor si mai sigur, distilau vinul pentru a se pastra mai bine si reduceau astfel si din taxele pe care trebuiau sa le plateasca (din moment ce suma platita era direct proportionala cu cantitatea transportata). Idea era ca produsul distilat (brandy) putea fi amestecat cu apa pentru a recreea vinul, insa au descoperit in curand ca ceea ce obtinusera era diferit de produsul initial. Din moment ce brandy este obtinut din struguri, in sec XIX cei mai mari producatori de struguri si de vinuri erau si cei mai mari producatori de brandy. Brandy-urile din Franta si Spania erau cele mai cunoscute in partea de vest a Europei si peste mari, in SUA, in timp ce partea de Est era dominate de brandy-urile produse in zona Marii Negre. Inapoi in sec. al XIX, termenul coniac era atribuit si pentru brandy-urile din Georgia si Armenia, iar ceea ce e cu adevarat amuzant este faptul ca in diferite competitii acestea castigau in fata coniacului produs in regiunea Cognac.

Exista mai multe tipuri de brandy din punct de vedere al procesului de invechire, dar nu putem preciza care dintre ele este cel mai popular pentru ca toate sunt unice. Unele dintre ele nu sunt invechite deloc si sunt lipsite de culoare, sau au o nuanta de galben pal, de obicei brandy-urile de fructe sau cele din tescovina nu sunt invechite, ci imbuteliate imediat dupa distilare. Un alt proces este cel al butoiului unic care presupune ca brandy-urile colorate natural sa fie tinute in butoaie de stejar pentru a fi invechite, la unele de adauga caramel pentru a simula aroma si culoarea data de procesul de invechire. Alt proces este sistemul solera folosit pentru brandy-urile din Spania.

A fost creat si un sistem de clasificare pentru a determina valoarea anumitor brandy-uri, anumiti indicatori sunt folositi pentru a preciza gradul de invechire al tipurilor de brandy care sunt plasate de obicei alaturi de numele brandului pe eticheta. Acesti indicatori sunt: A.C. (invechit de doi ani), V.S. (very special - invechit de cel putin doi ani), V.S.O.P.( very special old pale - invechit cel putin cinci ani), X.O. (extra old - invechit cel putin 6 ani), Vintage (aceste brandy-uri sunt pastrate in butoaie pana la imbuteliere, data productiei fiind mentionata pe eticheta), Hors d’age (vechimea acestora nu poate fi determinata, dar de obicei sunt mai vechi de 10 ani). Valoarea si calitatea brandy-urilor creste de la A.C. pana la Hors d’age.

Brandy-ul poate fi considerat o spirtoasa universala din moment ce este produs peste tot in lume (sub diferite denumiri si forme) si este probabil cea mai veche spirtoasa certificata cunoscuta de om. Din moment ce a fost creat in sec al XII oamenii si-au dat seama ca aveau ceva extraordinar in posesie, motiv pentru care este folosit la scara larga. Brandy este apreciat chiar si in gastronomie, fiind un ingredient foarte cunoscut si utilizat pentru prajituri si placinte, sau in diferite feluri de mancare pe baza de mere, este folosit chiar si pentru sosurile diferitelor carnuri.
Brandy poate fi servit sec (de obicei cele din regiunea Cognac sau Gasconia), cu gheata, sau in diferite amestecuri de bauturi precum Brandy Sour sau Brandy Alexander.

Savurati-l cum doriti dar nu uitati sa-l respectati.