Whisky-ul este unul din cele mai cunoscute si populare spirtoase din lume la ora actuala datorita atat promovarii puternice de care a avut parte, dar si datorita versatilitatii sale in combinatii. Whisky-ul poate fi considerata o bautura spirtoasa completa deoarce poate fi consumat simplu, oferind o anumita experienta, intr-un long drink, oferind alta experienta, dar si intr-un cocktail genial care ofera cu totul alta experienta. Intr-un fel whisky-ul poate fi considerat o ruda a vodcii deoarece este distilat tot din cereale, mai specific dintr-un piure de cereale fermentate care poate include orz, orz maltuit, secara, secara maltuita, grau sau chiar si porumb. Diferenta dintre vodka si whisky este metoda de distilare prin care whisky-ul retine o mare parte din aroma cerealei folosite, pe cand vodka nu. Apoi urmeaza invechirea, proces care poate da pana la 60% din aroma finala a bauturii, proces care este foarte important si care putem spune ca practic ne ofera acea licoare care o cunoastem drept whisky.

Procesul care a dus la aparitia whisky-ului ca si bautura spirtoasa este unul foarte lung si elaborat, drum care se pare ca a inceput undeva in Mesopotamia din al doilea mileniu i. Hr. Se pare apoi ca procesul de distilare a fost adus in Irlanda prin secolele VI-VII de misionari irlandezi, dar in aceeasi perioada in Europa secretul distilarii a fost adus de catre Mauri. Secolul al XII-lea este foarte important pentru distilarea whisky-ului deoarece atunci se pare ca sa raspandit secretul distilarii din Irlanda si catre celelalte tari din insula britanica. Nici una din tari nu era o producatoare de struguri pentru a putea produce un vin, deci au apelat la cereale creand prima versiune a whisky-ului. Se pare ca primul producator de whisky a fost Fratele John Cor care in anul 1494 (dupa cum este scris) a primit o cantitate impresionanta de malt din Tezaurul Scotiei si a produs aproximativ 1500 de sticle de whisky. Regele James IV al Scotiei s-a indragostit de spirtoasa obtinuta si a cumparat o cantitate mare de whisky de la Ghilda Barbierilor Chirurgi, care detineau monopolul in acea perioada. Intre 1536 si 1541 Regele Henry al VIII-lea al Angliei a dizolvat toate manastirile care produceau whiksy, fortandu-i pe calugari sa isi intemeieze propriile distilerii pentru a trai.

Whisky-ul baut in acea perioada era departe de ce cunoastem noi acum ca si whisky, fiind neimbatranit si foarte dur. S-a descoperit ca invechirea ii ofera noi arome dupa ce o anumita persoana a uitat de un anumit butoi de whisky si nu a baut din el timp de mai multi ani, timp in care procesul de maturare i-a oferit spirtoasei o noua dimensiune. Dupa anul 1707 taxele pentru producatorii de whisky din Anglia si Scotia au crescut dramatic, fortandu-i pe multi sa intre in ilegalitate, producand whisky-ul cunoscut ca „moonshine” (termen foarte popular in tarile vorbitoare de limba engleza). In America whisky-ul era folosit ca moneda in timpul Revolutiei Americane, iar in 1794 dupa ce accizele fusesera crescute drastic s-a produs Rebeliunea Whiskey-ului. Un pas important in evolutia whisky-ului a fost facut in anul 1831 cand Aeneas Coffey a inventat alambicul Coffey care permitea producerea unor cantitati mai mari de whisky intr-un timp mai scurt, dar in proces se pierdea din calitatea produsului. In anul 1880 Andrew Usher a amestecat pentru prima oara un whisky obtinut prin alambicul Coffey cu un whisky produs traditional, obtinand un whisky scotian amestecat („Blended Scotch Whisky”).

Termenul de whisky provine de la originalul cuvant galic „usquebaugh” care inseamna in principiu „apa vietii”. De la aceast format cuvantul a evoluat de-a lungul timpului deoarece nu putea fi pronuntat de soldati englezi cand au ajuns in Irlanda necolonizata, cuvantul transformandu-se in „whishkeyba”. Initial tot whisky-ul se scria „whisky”, dar datorita produsului de proasta calitate al scotienilor obtinut in alambicul Coffey, Irlanda si America au ales ca whisky-ului lor sa i se adauge un „e” obtinand „whiskey”, pentru a nota calitatea superioara. Actualmente whisky-ul obtinut in Scotia, Tara Galilor, Canada si Japonia se numeste „whisky”, iar cel din Irlanda si America „whiskey”. De-a lungul timpului whisky-ul Scotian s-a transformat in „Scotch” diferentiindu-se de celelalte, iar whisky-ul obtinut prin metode traditionale, fara a fi amestecat a devenit pur si simplu „Malt”.

Whisky-ul este o spirtoasa atata de cunoscuta, respectata si apreciata la ora actuala in mare parte datorita legilor care au fost impuse de-a lungul timpului producatorilor. Acele legi au asigurat ca majoritatea whisky-urilor sa aiba o anumita calitate inainte de a ajunge pe piata. Exista legi care prevad folosirea numai anumitor tipuri de cereale pentru fiecare tip de whisky, prevad anumite perioade fixe de maturare pentru fiecare tip de whisky, diferite tipuri de lemn folosit la butoaie, butoaie arse sau carbonizate in moduri diferite, etc. Majoritatea whisky-urilor se imbatranesc in butoaie de stejar (alb), dar spre exemplu bourbon-ul se matureaza in butoaie noi, carbonizate pe interior, iar blended scotch-ul se matureaza in butoaie folosite in prealabil la maturarea bourbon-ului. In mod normal procesul de obtinere al whisky-ului este asemanator, pornind de la piureul de cereale fermentate (mash) care este distilat pentru a obtine o spirtoasa incolora, foarte putin aromata, cu un volum de alcool de aproximativ 80%. Apoi urmeaza procesul de maturare care poate dura de la 3 la 30 de ani pentru whisky-urile de consum si poate trece oricat peste 30 de ani pentru whisky-urile de colectie. Dupa ce acea apa a vietii este maturata corect, este diluata la un nivel considerat (de obicei aproximativ 40%) si imbuteliata, moment in care procesul se termina complet.

Datorita acestor reguli si diferitelor procese de productie s-au creat mai multe tipuri de whisky, variind ca pret si calitate. Astfel avem „Malt”-ul care este produs in totalitate din orz maltuit intr-un alambic oala in forma de ceapa si „Grain”-ul care este obtinut din orz maltuit sau nemaltuit si alte cereale intr-un alambic Coffey, ambele fiind folosite in special la amestecuri, dar de curand au fost introduse si simplu pe piata. „Vatted Malt” este un amestec de „Malt”-uri de la diferite distilerii, se mai numeste si „Pure Malt” (malt pur). „Single Malt Whisky” este probabil unul din cele mai cunoscute tipuri de whisky, pe langa ce amestecat, si se obtine din diverse „Malt”-uri din diferite butoaie sau ani, dar de la aceeasi distilerie. „Pure Pot Still Whisky” este un whisky distilat intr-un alambic oala doar din orz maltuit si nemaltuit, fiind un whisky exclusiv irlandez. „Blended Whisky” este unul din cele mai populare tipuri si este obtinut dintr-un amestec de „Grain”-uri si „Malt”-uri, din diferiti ani si de la diferite distilerii. „Cask Strength” ar fi ultimul whisky din aceasta categorisire, fiind si cel mai rar, un whisky de colectie care este imbuteliat fara a fi diluat in prealabil.

O alta metoda de a cataloga whisky-urile este dupa tara producatoare, deoarece fiecare tara foloseste alte tipuri de cereale sau in proportii diferite, metode diferite de distilare si invechire, creand astfel whisky-uri unice. Cele mai importante tari producatoare de whisky sunt America, Scotia, Irlanda si Canada, dar in ultima perioada s-au afrimat ca producatoare de whisky si tari ca Japonia, Germania, Finlanda. Whiskey-ul irlandez este in mod normal triplu distilat utilizand in general un alambic oala, dar „Grain”-ul folosit pentru amestecuri poate fi distilat si in alambic coloana. Whiskey-ul irlandez trebuie imbatranit minim 3 ani, desi de obicei se intampla ca perioda sa fie tripla sau mai lunga. Irlanda produce whiskey de tip „Single Malt”, „Single Grain”, „Blended” si „Pure Pot Still” care este strict irlandez.

Scotch-ul (whisky scotian) este distilat in mod normal de doua ori, dar poate fi distilat si a treia oara in unele cazuri, iar cel mai important criteriu ca un whisky sa fie considerat scotch este de a fi facut pe teritoriul Scotiei si de a fi invechit minim trei ani si o zi in butoaie de stejar. In general whisky-urile scotiene sunt „Malt” si „Grain” care sunt folosite pentru amestecuri creand „Blended Scotch” care ocupa mare parte din piata de scotch, dar cele mai apreciate sunt „Single Malt Scotch”. Cand pe o sticla de „Blended Scotch” este afisata o varsta trebuie stiut ca cel mai tanar element al amestecului are varsta respectiva, pe cand alte componente pot fi mult mai vechi si maturate. Gustul unic al scotch-urilor este dat de tratamentul cu fum de turba aplicat maltului inainte de distilare, tratament care da scotch-ului aroma, mai mult sau mai putin, fina de afumat. Dupa zona in care se produce scotch-ul acestea pot fi impartite in cinci regiuni: Highland, Lowland, Islay, Speyside si Campbeltown. Fiecare regiune produce diferite tipuri de scotch, iar fiecare regiune are trasaturi unice.

Dupa cereala de baza folosita cele mai importante whiskey-uri americane sunt bourbon-ul (minim 51% porumb), rye whiskey (minim 51% secara), corn whiskey (minim 80% porumb) si Tennessee whiskey (acceptat ca tip diferit in 1941). Statul american prevede ca orice whiskey sa nu fie distilat peste 80% alcool inainte de procesul de invechire si ca orice whiskey sa fie invechit minim 2 ani; daca procesul este continuat dupa cei 2 ani se adauga „straight” la denumirea whiskey-ului (ex. „straight bourbon whiskey”). Cele mai cunoscute whiskey-uri americane sunt bourbon-ul (produs in general in statul Kentucky) si whiskey-ul de Tennessee, care este produs prin tehnica de sour mash (pentru germinarea piureului de cereale este folosit un piure care a fost deja distiliat) si filtrat prin carbune de artar de zahar pentru ai da o aroma specifica. Whisky-ul canadian este recunoscut pentru faptul ca este mai deschis la culoare si mai matasos la gust si este de obicei obtinut din secara maltuita si trebuie invechit minim 3 ani.

Whisky-ul este una din bauturile care are o cultura si o istorie impozanta in spate si care cere respect cu fiecare inghititura. La ora actuala whisky-ul este daca nu cel mai cunoscut tip de alcool, unul din cele mai cunoscute, o bautura nobila care poate fi in acelasi timp o bautura distractiva. Poate o viata intreaga nu e destul ca un om sa invete cum sa pretuiasca whisky-ul si sa faca cunostinta personal cu toate tipurile de whisky existente, dar merita incercat.

Whisky-ul canadian este unul din cele patru tipuri de whisky cunoscute, dar nu cel mai proeminent dintre cele patru tipuri. Whisky-ul canadian a fost una din cele mai cunoscute spirtoase din timpul Prohibitiei din Statele Unite, in special datorita distantei relativ mici dintre Canada si Statele Unite. Totusi acest tip de whiskey nu se face remarcat prin nimic special din punct de vedere al aromei fata de celelalte tipuri de whisky.

Ca un whisky sa poate fi numit whisky canadian trebuie sa respecte anumite criterii care au fost inscrise in anumite legi canadiene. Tot procesul de obtinere al whisky-ului, incepand de la cereale si pana la maturare trebuie sa se desfasoare pe teritoriul Canadei pentru ca distilatul sa poata purta numele de whisky canadian. De asemenea trebuie invechit minim 3 ani in butoaie de maximum 700 de litri inainte de a fi comercializat. Terciul folosit pentru whisky-urile canadiene are drept componenta majora secara, iar majoritatea whisky-urilor au o textura nu atat de dura si sunt mai buvabile. La fel ca omologul scotian pentru whisky-ul canadian s-a adoptat termenul de „whisky” fara „e”, insemnand astfel ca produsul este de o calitate inferioara produselor irlandeze si americane. In Canada se mai produc de altfel si alte tipuri de whisky ca Single Malt sau Maple Whisky. Maple Whisky sau whisky-ul de artar este originar acestei zone si nu este propriu-zis un whisky fiind defapt un amestec de whisky cu sirop de artar.

Desi whisky-ul canadian nu este atat de cunoscut precum alte tipuri de whisky care se bucura de un renume in intreaga lume nu trebuie neglijat pe lista bauturilor spirtoase care trebuiesc incercate intr-o viata.

Whiskey-ul de secara se produce atata in America cat si in Canada, diferenta fiind ca whiskey-ul de secara american contine de fiecare data cel putin 51% secara in compozitie, pe cand cel canandian trebuie decat sa fie fidel aromei fara a contine secara. Pe suprafata Statelor Unite exista aproximativ douazeci de distilerii care produc cam patruzeci de tipuri de whiskey de secara, producand unele din putinele whiskey-uri single malt din America.

Bourbonul este cel mai cunoscut tip de whiskey american datorita promovarii sale si datorita faptului ca barmanii l-au preferat in diverse cocktail-uri precum Manhattan-urile, Old Fashion-urile, care original se faceau cu whiskey de secara. Este o diferenta mare de aroma intre bourbon si whiskey de secara, boubon-ul avand o aroma mai dulceaga si ampla decat whiskey-ul de secara, care este oarecum mai sec si are o aroma fructata sau picanta. Datorita aromei specifice si diferita fata de celelalte tipuri de whiskey este numit echivalentul american al whisky-ului de Islay al Scotiei.

In Statele Unite exita anumite legi impuse distilatorilor de whiskey de secara, legi care in caz ca nu sunt respectate produsul nu poate fi numit whiskey de secara:
- trebuie facut din ce putin 51% secara (la care se poate adauga orz maltuit sau porumb)
- nu trebuie distilat peste 80% alcool per volum
- nu trebuie turnat in butoaie la mai mult de 62,5% alcool per volum
- trebuie invechit in butoaie noi de stejar, carbonizate pe interior
- whiskey-ul de secara maturat minim 2 ani poate primi denumirea „straight”

Whiskey-ul de secara este predominant in partea nordica a Statelor Unite, dar dupa terminarea Prohibitiei a inceput sa devina din ce in ce mai razlet. Dar de ceva timp suntem martorii unei renasteri incete a whiskey-ului de secara, aparand incet incet mai multe distilerii si fiind folosit mai des de catre barmani. Whiskey-ul de secara poate fi baut atat simplu, cu sau fara gheata, intr-un long drink sau in diverse cocktail-uri, desi a fost inlocuit cu borubon-ul. Un cocktail care inca se face cu whiskey de secara este faimosul Sazerac, care original se facea cu cognac, dar acum reteta a fost adaptata la whiskey-ul de secara.

Vodka este singura spirtoasa considerata universala si raspandita la nivel mondial, chiar daca este degustata in moduri diferite. In tarile estice si nordice (o regiune numita”centura de vodka") se serveste deobicei sec sau cu gheata, iar in alte tari, in special cele vestice, se foloseste mai mult ca baza pentru cocktail-uri, Screwdriver fiind unul din cele mai cunoscute astfel de cocktail-uri ( vodka si suc de portocale).

Numele vine de la cuvantul slav woda/voda care inseamna apa, vodka fiind de fapt un diminutiv al acestuia, iar sensul propriu este acela de “apa putina”.

Nimeni nu poate spune cu precizie tara de unde provine vodka, dar toate tarile din ”centura de vodka” (Rusia, Polonia, Ucraina. Lituania) produceau o spirtoasa asemanatoare inca din Evul Mediu, dar care insa in acele vremuri era folosita in scopuri medicale. In Rusia, prima vodka a fost numita “bread wine/painea si vinul”, in Ucraina era “horlika”, iar in Polonia “vodka”, dar aceste spirtoase erau foarte slabe, productia de vodka fiind reglementata abia in secolul XVIII/XIX. De obicei, continutul de alcool al vodkai variaza intre 35% si 50%, iar continutul mediu este de 40% (80% proof). S-au facut mai multe studii cu privire la vodka, mai ales in Rusia, si s-a ajuns la concluziia ca procentul optim de alcool este de 38%, studiu efectuat de chimistul rus Dimitri Mendeleev. Dar deoarece in acea perioada spirtoasele erau impozitate in functie de continutul de alcool, s-a stabilit un procent de alcool standard de 40%, pentru a facilita calculele.

Din secolul al 18-lea pana in prezent, vodka a devenit una dintre cele mai raspandite spirtoase, in SUA depasind in vanzari burbonul. Vodka este atat de populara deoarece este cea mai transparenta spirtoasa, fiind obtinuta din cereale sau cartofi si este supusa la trei procese de distilare. Este cunoscuta ca spirtoasa care iti taie rasuflarea, fiind foarte tare, dar nu are un miros sau gust special.

Este considerate cea mai sigura spirtoase disponibila pe piata datorita nivelului scazut de uleiuri fuzel si a impuritatilor, elemente care duc la efecte secundare in urma consumului in cantitati mari. Un alt lucru care faciliteaza productia de vodka mai mult decat productia altor spirtoase este acela ca vodka nu trebuie supusa unui proces de invechire, iar distilarea se realizeaza destul de rapid.

Astazi puteti gasi diferite tipuri de vodka, inclusive aromate sau colorate, deoarece anumiti producatori adauga aditivi si coloranti in transparenta spirtoasa fara gust. Aceasta metoda este numita infuzie, si nu modifica proprietatile spirtoasei, avand aceleasi efecte pe termen scurt cat si pe termen lung, ramanand mai sigura decat alte spirtoase.

Puteti savura vodka in mai multe feluri si in mai multe combinatii, cocktail-urile pe baza de vodka fiind infinite, imaginatia fiind tot ce va trebuie.

Vermutul este o spirtoasa foarte importanta atat de origine franceza cat si italiana, fiind in esenta un vin mai puternic, numit vin fortificat/intarit datorita procesului la care este supus. Prin acest proces intelegem ca o anumita spirtoasa (in special brandy) este adaugata peste vin inainte ca procesul de fermentatie sa fie incheiat pentru a anula efectele drojdiei si pentru a opri procesul. Astfel vinul obtine acea tarie, aproximativ 20% alcool ( 40 proof), facandu-l in acelasi timp mai dulce. Vinul rezultat este aromat cu diferite ierburi precum: nucsoara (folosita pentru a ascunde calitatea scazuta a vinului), scortisoara, musetel si maghiran, iar apoi poate fi indulcit.

Numele este dat de Antonio Benedetto Carpano, considerat inventatorul celei de-a doua retete de vermut, cand a descoperit un vin german cu aroma de pelin. Numele vine de la nemtescul “wermut” care inseamna atat vermut cat si pelin.

Anumite persoane sunt destul de nedumerite cand vine vorba de vermut deoarece acesta provine din diferite tari, in diferite culori si difera in dulceata. Insa acesta poate fi clasificat foarte usor existand trei categorii: extra-sec (intotdeauna alb si foarte sec) bianco/alb (de obicei sec dar poate fi si dulce) si dulce/rosu/rosso (doar dulce).

De obicei vermuturile rosii provin din Italia, iar cele albe din Franta, dar asta nu este o regula stricta. De obicei vermutul rosu se serveste sec ca aperitiv, dar poate fi folosit si in cocktail-uri precum Manhattan. Vermutul alb este mai greu de baut simplu deoarece este mai uscat, dar constituie un element important in lumea cocktail-urilor, unul din cele mai importante cocktail-uri, Martini, are la baza vermutul.

Vermutul nu este folosit doar in baruri, acesta inregistrand un success extraordinar si in gastronomie. Vermutul alb este un exceptional inlocuitor pentru vinul alb, avand acelasi gust si o durata de viata mai lunga. Desi spirtoasele aparute recent sunt mai populare decat vermutul, nimeni nu ar trebui sa uite ca a fost printre primele spirtoase folosite in cocktail-uri, acest veteran al lumii cocktail-urilor ar trebui respectat.

Tuica este bautura spirtoasa a Romaniei, o bautura foarte bine cunoscuta in interiorul hotarelor tarii, dar nu atat de populara in afara. In principiu tuica se face din prune, dar poate fi facuta si din alte fructe sau chiar cereale sau tescovina, desi atunci s-ar numi rachiu. Limba romana mai contine si termenul de „palinca” care se refera la o tuica cu o concentratie de alcool mai puternica, dar acest termen nu este acceptat de nomenclatura oficiala. O bautura asemanatoare tuicii este produsa si in alte tari apropiate din punct de vedere geografic si cultural, sub diverse denumiri, termenul de „tuica” fiind pur romanesc.

Oricine a avut norocul sa se nasca roman stie ce este tuica, ce gust are, cum se produce in principiu si cum se bea. Tuica nu este atat de cunoscuta si larg raspandita precum alte spirtoase datorita faptului ca nici nu sa dorit si incercat acest lucru pana acum, iar cel mai important factor este faptul ca nu exista standarde stricte pentru obtinerea tuicii. Anumite standarde au fost impuse, dar sunt foarte vagi si avand in vedere ca majoritatea cantitatii de tuica din Romania este produsa de oamenii din mediul rural in propriile gospodarii, acestia nu pot fi monitorizati atent. Desi nu exista reguli impuse, exista anumite reguli nescrise care sunt respectate si care au transformat procesul de productie al tuicii intr-un adevarat ritual pentru cei care o produc, cand sunt priviti din afara.

Tuica nu se fabrica pe tot parcursul anului, ci are o perioada specifica, de obicei dupa ce se termina cu productia de vin, adica in general la inceputul lunii Octombrie. Totul se incheie in luna Decembrie, in general la inceput, cu mult inainte de Craciun. Prunele (sau orice alt material prim) sunt lasate la macerare o perioada intre 6 si 8 saptamani in butoaie inainte de a fi folosite. La distilare se foloseste un alambic de alama dupa cum impune atat traditia cat si standardele romanesti (SR), cunoscut in popor drept „cazan” sau „cazanel”. Sursa de caldura este un foc obtinut din materiale naturale, adica lemn sau carbune, fara a folosi gaz. In functie de zona geografica tot procesul se desfasoara fie intr-un hambar construit special (zonele de sud ale Romaniei), fie in varful unor dealuri (Transilvania). Spre deosebire de alte spirtoase care sunt distilate in fabrici si alambicuri total automatizate, tuica este distalata intr-un alambic de dimensiuni relativi mici fara ajutorul uneltelor suplimentare, aici intervine partea ritualistica a procesului. Temperatura din alambic nu este determinata cu ajutorul unor dispozitive, ci prin interpretarea sunetelor produse de alambic, iar etapa in care se afla se determina gustand licoarea rezultata in diverse momente.

Tuica poate fi consumata imediat dupa ce procesul de distilare s-a incheiat, sau poate fi invechita oriunde intre 6 luni si 10 ani, luand o culoare galben pal si o aroma mult mai moale. De obicei tuica nu are parte de un proces de imbuteliere corect, fiind imbuteliata in sticle de plastic pentru pastrare, lucru care poate altera gustul. „Tuica cu fruct” este foarte cunoscuta atat pe teritoriul Romaniei cat si in afara, in special datorita faptului ca un fruct intreg (de obicei mar sau para) este crescut in interiorul sticlei inainte de a fi umpluta si vanduta.

Tuica este bauta in Romania de obicei la inceputul unei mese, fiind cosiderata un aperitiv si astfel stimuland apetitul. Avand in vedere ca tuica se consuma la un minim de 40% alcool per volum si poate ajunge si la 60% se serveste de obicei din niste shot-uri cunoscute ca „tzui” sau „tzoi”. Un obicei foarte popular, cel putin in anumite zone ale tarii, este tuica fiarta care este consumata exclusiv in timpul iernii, de obicei pentru a incalzi atat trupul cat si spiritul. Nefiind foarte populara ca spirtoasa in afara tarii, iar bartending-ul romanesc nefiind foarte dezvoltat nu exista cocktail-uri folosind ca spirtoasa de baza tuica. O tentativa a fost „Bloody Marghioala” (un nume mai mult sau mai putin cunoscut) care este o variatie pe tema Bloody Mary, interschimband vodka cu tuica. Din fericire tuica incepe sa castige din ce in ce mai multa popularitate si putem spera ca in ceva timp va ajunge la nivelul unor alte spirtoase cunoscute international.

Triple sec este o bautura spirtoasa destul de cunoscuta folosita in general pentru bauturi amestecate sau cocktail-uri, dar produsele de calitate pot fi consumate si simple, ca digestiv. Triple sec-ul are o aroma subtila de portocala, dar in ciuda ideilor populare nu este facut din pulpa de portocalei ci din coaja, si nu din coaja oricarui tip de portocale, ci numai din a celor crescute in Caraibe.

Acele tipuri de triple sec considerate de calitate inferioara sunt folosite de barmani pentru diferite cocktail-uri. Aceste tipuri de triple sec sunt facute prin inmuierea cojilor uscate de portocala in alcool pentru 24 de ore si apoi distilarea alcoolului. Aceasta metoda este cea folosita de Jean-Baptiste Combier in 1834, cand a inventat triple sec-ul. Pe langa faptul ca aceasta metoda este inca folosita, triple sec-ul Combier (original) inca se produce folosind aceleasi coji de portocala din Haiti, uscate la soare, infuzate in alcool timp de 24 de ore, iar alcoolul este apoi distilat folosind alambicuri de cupru, vechi de 100 de ani. Tipurile de triple sec considerate calitate superioare poti fi folosite la cocktail-uri dar de obicei se servesc simple, intr-un pahar de brandy. Alcoolul de baza folosit la pentru producerea acestor tipuri de triple sec este de obicei brandy-ul sau cognac-ul.

Majoritatea oamenilor cred ca triple sec vine de la „triplu sec (ca la vin)” dar o interpretare mai buna ar fi „triplu distilat”. De obicei triple sec-ul are o concetratie de alcool per volum de 30%, dar in functie de firma producatoare poate poate varia de la 15% pana la 40%. Desi nu este o spirtoasa foarte cunoscuta, fiind in umbra altor bauturi mai comune ca baza pentru cocktail, triple sec-ul este totusi o componenta foarte importanta in lumea mixologiei.

Tequila este una dintre cele mai populare spirtoase din lume, desi putine lucruri se cunosc despre aceasta incantare mexicana. Tequila a atins apogeul ca shooter si in diferite cocktail-uri ca Tequila Sunrise sau Margarita, insa reprezinta mult mai mult decat atat. Tequila este un produs strict Mexican (lucru cunoscut de majoritatea oamenilor), dar nu se produce peste tot in Mexic, ci doar in Jalisco, iar prima data a aparut intr-un oras numit Tequila (de unde ii provine si numele).

Exista o adevarata poveste in spatele acestei spirtoase transaprente care a inceput cu mult inainte de instituirea Americii. Prima tequila adevarata (asa cum o stim) se spune ca a fost produsa candva in secolul al XVI-lea in apropierea orasului Tequila, dar se pare ca locuitorii indigeni ai acelor regiuni (aztecii) produceau o bautura alcoolica cu mult timp inainte. Aztecii au inventat o bautura prin fermentarea plantei de agave, ingredientul de baza din tequila, aceasta bautura a fost mai intai numita “octli” iar apoi “pulque” (un termen mai cunoscut). Cand colonistii spanioli au venit in America in 1521, aztecii deja produceau “pulque”, si in curand, dupa ce spaniolii au ramas fara brandy au inceput sa distileze “pulque” creand o spirtoasa asemanatoare cu tequila de astazi. Prima fabrica de tequila a fost infiintata in 1600 in regiunea modernului Jalisco, dar tequila a fost produsa in masa abia la inceputul anilor 1800. La sfarsitul anilor 1800 don Cenobio Sauza a inceput sa exporte tequila in Statele Unite.

Desi lumea a evoluat si odata cu ea si stiinta, recoltele cu agave (principalul ingredient in productia de tequila) sunt inca ingrijite manual. Aceeasi tehnica care a fost folosita in urma cu 4-5 secole este folosita si in prezent de jimadores (oamenii care cultiva agave) care provin dintr-un mediu puternic de recoltare de plante agave. Ei stiu cand hijuelos (fructul de agave) sunt coapte pentru a fi culese si cum trebuie smulse fara a deteriora planta mama. Principala diferenta dintre plantele de agave consta in tipul de teren pe care sunt cultivate: agave cultivate in zonele joase (cu o aroma de pamant) si cele cultivate in zonele inalte (cu aroma de fruct).

Din punctul de vedere al productiei exista doua tipuri de tequila: cea care se obtine numai din plante de agave fara alti aditivi si compusi care contin pana la 49% diferite zaharuri. Din punct de vedere al imbutelierii exista cinci tipuri diferite de tequila foarte cunoscute. Mai intai este tequila blanco (alba) sau plata (silver) care se imbuteliaza imediat dupa incheierea procesului de distilare fara a fi supusa procesului de invechire. Apoi exista tequila “joven” (tanara) si tequila “oro” (aurie) care este un amestec intre tequila silver si cea “reposado”/”anejo” (maturata) si cea extra-anejo (foarte maturata). Tequila “reposado” (odihnita) este supusa unui process de invechire cuprins intre 2 luni si maxim un an in butoaie de stejar. La cea “anejo” procesul de imbatranire dureaza intre un an si trei ani, iar categoria “extra-anejo” unde tequila trebuie sa fie veche de cel putin trei ani a fost infiintata in 2006.

Tequila este o spirtoasa foarte versatila care poate fi servita fie simpla fie in diferite combinatii. Paharul clasic in care se bea tequila este “cabalito” (un shot de sticla ingust) insotit de o felie de lime. Majoritatea o considera shotul perfect, desi mexicanii nu o beau neaparat ca atare. Insa nu acest lucru conteaza, ceea ce este important este sa recunoastem ca tequila este una din cele mai apreciate spirtoase din lume.

Whiskey-ul de Tennessee este unul din tipurile mai cunoscute de whiskey american, care se fabrica numai in regiunea Tennessee din Statele Unite. Totusi termenul de „Tennessee whiskey” nu reprezinta doar un nume ci si un standard pentru in producerea whiskey-ului. Ca un whiskey sa fie Tennessee whiskey terbuie sa fie produs in Tennessee, terciul de baza sa fie „sour mash” (la amestecul folosit sa se adauge un amestec deja distilat pentru a provoca fermentarea) si sa fie filtrat prin carbune de artar inainte de a fi pus in butoaie pentru a fi maturat. Toate aceste procese ii confera whiskey-ului de Tennessee o aroma si o dimensiune specifica.

Procesul a aparut in sub-regiunea Lincoln din Tennessee, unde a fost infiintata prima distilerie, sub-regiune care mai tarziu a devenit sub-regiunea Moore impreuna cu zonele aferente. La ora actuala exista decat doua tipuri de Tennessee whiskey pe piata, din care doar unul este cunoscut la nivel mondial. Whiskey-ul de Tennessee putea fi distilat defapt doar in trei asemenea sub-regiuni ale Tennessee-ului, dar din 2009 au fost introduse si alte regiuni ajungandu-se astfel la 41. Aceasta decizie a fost luata in speranta de a creste numarul de distilerii, transformand astfel brand-ul de Tenneessee whiskey intr-un fenomen mai cunoscut.

Desi din punct de vedere al procesului de distilare si al tarii in care este produs whiskey-ul de Tenneessee este un whiskey american similar cu bourbon-ul exista anumite elemente distinctive care fac aceasta bautura spirtoasa sa isi merita propria categorie.

Sambuca este defapt un lichior aromatizat cu anason stelat, dar pe langa asta este o parte importanta din cultura italiana. Ca si bautura spirtoasa sambuca este asemanatoare cu ouzo-ul grecesc, diferenta reala fiind ca sambuca este de obicei mai dulce. Desi majoritatea oamenilor sunt familiarizati cu lichiorul transparent numit sambuca alba, produsul Italian vine si in alte culori cum ar fi albastru, rosu si negru. Sambuca neagra este cunoscuta si ca opal nera sau sambuca nera si este defapt o versiune aromatizata cu cafea a sambuca alba.

Procesul de productie pentru sambuca incepe cu extragerea uleilor esentiale din anasonul stelat, pentru a da aroma principala din sambuca. Dupa ce sunt adaugate aceste uleiuri unei cantitati de alcool pur, se adauga o solutie concentrata de zahar pentru a-i da lichiorului dulceata necesara, iar la sfarsit se adauga si restul aromelor. Amestecul rezultat este apoi diluat pana la o concentratie de 42% alcool per volum de obicei. Pentru a produce sambuca nu se face nici un fel de distilare, chiar daca este o bautura pe baza de anason, sambuca nu se distileaza direct din aceasta planta.

Diferenta dintre sambuca si alte spirtoase este ca atunci cand vine vorba de sambuca nu este nici o divergenta de opinie in legatura cu inventarea ei si stim cu siguranta cand a inceput productia in masa si cand a devenit o spirtoasa italiana. Lucrul care ne scapa este natura cuvantului, unii pretinzand ca vine de la cuvantul Arabic “zammut” deoarece aceasta era numele unei bauturi asemanatoare care a ajuns in portul Civitavecchia de undeva din est. Dictionarul Oxford de Engleza sustine ca vine fie din termenul latin “sambuc-us” care inseamna fructe de soc, fie din indianul “sounf / soambu” insemnand fenicul. Sambuca a devenit o spirtoasa rentabila datorita lui Luigi Manzi care la sfarstitul anilor 1800 a produs prima sambuca pentru vanzare; reteta este inca folosita azi. Dupa Al Doilea Razboi Mondial commendatore Angelo Molinari a inceput sa produca una din cele mai cunscute tipuri de sambuca, de asemeni datorita lui sambuca este o spirtoasa cunoscuta in intreaga tara.

Sambuca poate fi savurata in multe feluri diferite, dar modalitatea in care o beau majoritatea italienilor (in special cei din Roma) este “con la mosca”. In traducere libera asta inseamna sambuca cu muste, si este servita intr-un snifter (pahar pentru brandy) sau orice pahar larg, unde se adauga trei boabe de cafea. Boabele de cafea sunt de obicei ornamentale dar pot fi mancate pentru a imbogati aroma lichiorului; cele trei boabe reprezinta: sanatate, fericire si prosperitate. Sambuca poate fi servita si simpla, cu gheata, cu putina apa si poate fi si un shot interesant atunci cand suprafata este aprinsa. Italienii folosesc sambuca si ca indulcitor pentru cafea, numind cafeaua rezultata “caffe corretto”, ceea ce inseamna cafea corectata.

Sambuca este printre acele bauturi spritoase considerate importante, dar nu este foarte cunsocuta clientilor de bar in afara Italiei, deci data viitoare cand mergeti la un bar cereti o sambuca si daca nu stiti cum sa o beti cereti niste sfaturi barmanului.